Alergam cu sufletu-n vânt
înaintea ploilor reci,
când ninsori nu cădeau pe pământ
și nici pași nu treceau pe poteci,
alergam cu speranțele-n brațe
și cu tine, prin mine, curgând,
mă temeam că-s legată cu ațe
și că prind rădăcini în pământ,
tu-mi pulsai ca o ploaie de vară,
încălzindu-mi tâmplele reci,
curcubeie-mi zâmbeau prima oară,
prima oară-mi doream ca să pleci,
te iubeam cu dorințe mioape,
de copilă cu sufletu-n vânt,
mă temeam c-am să-ți fiu prea aproape
și-ai să vrei să mă uiți prea curând,
alergam pretutindeni cu tine,
nicăieri nu era prea departe
să ne-ajungă ninsoarea, când vine,
să ne-ngroape zăpezile albe,
alergam fără sens, fără hartă,
înaintea iubirii, pierdută,
căutam începutul, o poartă
către timpul cu fruntea căruntă,
să-l conving să ne uite o vreme,
și, copii să mai fim, alergând,
doi iubiți înainte de vreme,
să trăim veșnicia cântând,
Sursa foto: thethingshelearnfrom.com
Mai opreste-te si tu din alergatul asta c-o sa te ia cu lesin!
E, trecusem si eu sa vad cine ce face si pe cine, dar daca nu sunteti acasa, las florile la portar si ma ritornerez in birlogul papal.
A la votre!
hai ca m-ai facut la sentiment! mi-era dor de tine. in cateva zile revin la dimineti mai linistite si trec pe la vatican, ca un fanatic religios ce sunt.
Da’ ce se-ntimpla, voinicule, cu diminetile tale? Cine ti le nelinisteste? Deja ma napadesc curiozitatile 😉 Astept detalii, sper, picante si te rog, nu mai fi laconic in a mi le divulga 😉
Vazind cum mi-ai rebotezat VatiClanul, imi dau seama cit de mult timp a trecut de cind n-ai mai trecut. 😆