O mare de alb
mă sărută pe pleoape,
mă umple de iarnă,
mi te ţine aproape
şi ar vrea să mă ducă
în tine, departe,
dincolo de ziduri,
în zăpezi să mă-ngroape.
O mare de gânduri
dintr-o lipsă de tine,
dependenţă de alb,
falsă stare de bine,
toate-ar vrea să mă urce
către cerul ce-ntoarce
înapoi, în lumină,
ne-nfricatele arce…
Mă doare prea albul,
penitenţa nebună,
toată-ntinderea mută
ce în ochi mi se-adună
şi pledez pentru negru,
şi mă rog să dispară
strălucirea ce-mi umple
toată noaptea polară…
O mare de alb
mă sărută pe pleoape,
şi nu-i negru să cadă,
din zăpezi să dezgroape
primăvara promisă
de lucirea lui marte,
iar la mine în piept,
dor de vară se zbate…
Sursa foto: pinterest.com
Nespus de frumoase durerile tale.