Mai lasă-mă, mare,

cu ochii tăi reci,

întoarce-ţi privirea

către văile seci

şi rosteşte-ţi cuvântul

altor maluri! Uşor,

peste galben, albastrul

împleteşte un dor…

*

Mai lasă-mă, mare,

pentru mine-i târziu,

alte ape mă cheamă,

pământ să le fiu,

să-mi acopere paşii

cu secundele ude,

să-mi îngroape trecutul

în iubiri fumegânde…

*

Când luna coboară

de pe cerul tăcut

să îşi spele de stele

silueta de lut,

valul mării albastre

se preface în spumă

şi se-ntoarce la mine

de iubire să-mi spună.

*

Cât aş vrea să te-ascult,

marea mea colilie,

să-ţi ţin capul în poală,

să-ţi sărut, argintie,

fruntea lină şi rece,

printre noi să se scurgă

ziua ruptă de noapte,

întruparea ta udă…

*

Mai lasă-mă, mare,

peste mine au curs

ape albe şi negre,

au venit şi s-au dus,

de departe, corăbii,

s-au întors iar şi iară,

scrijelindu-mi nisipul

amintiri de o vară.

*

Mai lasă-mă, mare,

de acum poţi să pleci,

întoarce-ţi privirea

către văile seci

şi rosteşte-ţi cuvântul

altor maluri! Uşor,

tatuat cu albastru

port pe inimă-un dor…

Sursa foto: arhiva personală