Uneori te zăresc printre gânduri,
agăţată de nori,
dăruind, la răscruce de vânturi,
primăverilor, flori.
Alteori îmi ninge o iarnă
dor de marele alb,
începuturi ce vin să se-aştearnă
peste chipul tău dalb.
Muzichii îţi răsfiră-n cosiţe
fluturi multicolori,
îţi învie pe buze dorinţe
şi aş vrea, uneori,
să ating acea rază de lună
neudată de ploi,
să prind vara de coama nebună,
s-o aşez între noi.
Uneori te întuneci a noapte
fără stele pe cer,
fredonându-mi în suflet doar şoapte,
recviem în eter.
Alteori îmi răsari în cuvinte
dor de joacă în doi,
continuând acel drum înainte
întorci timp înapoi.
Muzichii îţi răsfiră-n cosiţe
fluturi albi de ninsori,
mi se-aşază pe buze dorinţe
şi mă-ntreb, uneori,
aş putea să adun toată iarna
în căuşul din mine?
Aş putea să conving primăvara
să se-ntoarcă la tine?
Sursa foto: slrlounge.com
Sunt sigură că ai putea convinge pe oricine, de orice, cu asemenea versuri. 🙂
Dacă totul ar fi atât de simplu… 🙂