O salcie de-ar plânge,
din frunze lăcrimând,
în braţele-i m-ar strânge
doar marea, ascultând,
din picături de vină
născându-se păcatul…
În valuri de verbină
îmi voi reface saltul
mortal, către adâncul
tăcerilor sublime.
Rămână doar cuvântul
să-ţi spună despre mine.
O salcie de-ar plânge,
în ramuri legănând
dorinţele nătânge,
despre iubiri cântând,
din picături de vină
ţi-aş împleti o ie
cu raze de lumină,
ca moartea să nu ştie
că nu eşti lângă mine
în marea de mărgean…
Rămână lângă tine
doar gândul ce-l mai am.
O salcie de-ar plânge,
pe maluri suspinând,
doar norii se vor strânge
la capăt de pământ
şi picături de vină
vor potopi în noi
iubiri, ce-aveau să vină
cândva, pentru-amândoi.
Doar ploaia ne va ţine
îmbrăţişaţi în timp…
Rămâne-voi cu tine
un ultim anotimp.
Sursa foto: pinterest.com
in apa unui rau a carui apa nu mai curge, zabatandu-se in salcii, nici timpul nu mai fuge.
Și simți cum timpul împietrește-n vine
iubiri, ce-au curs odată, peste tine…
Wonderful.
Thanks! 🙂