Când în părul tău lumina
se va revărsa-n rafale,
impatiens balsamina
ne vor creşte iar în cale,
alb şi roşu de mătase
tălpile-ţi vor mângâia,
vei călca pe clipe arse
şi vei fi din nou a mea.
Eu voi rupe din cuvinte
spaţiile ne-nţelese,
tu vei râde ca-nainte
şi iubirea se va ţese
într-o ie fin brodată
cu mărgele din lumina
ce-ar aprinde vara toată
impatiens balsamina.
Când pe chipul tău de rouă
ploile vor prinde viaţă,
se va naşte luna nouă
prinsă de un fir de aţă.
Tu vei ţine-n pumni lumina,
eu îţi voi aduce stele,
impatiens balsamina
se vor revărsa din ele.
Şi ne vom iubi în tihnă
pe pământul verde crud,
în albastrul din oglindă
se va scurge timpul ud,
şi-n răgazul dintre clipe
vom închide în clepsidră
rănile neostoite,
când ne sfâşiam în pripă,
tăvălindu-ne prin vorbe,
înţepându-ne în spini,
transformându-ne-n cuspide,
răsărind ca doi ciulini.
Sus pe cerul din răscruce
învelit în întrebări,
curcubeie ne vor duce
printre norii călători,
sub mantaua mea prea mică
vei voi să te ascunzi,
când din ploaie se ridică
aburi tandri şi rotunzi,
iar când timpul va să plece
îl vom ţine-mbrăţişaţi,
ca iubirea să ne lege,
să fim veşnic vinovaţi
de credinţă în lumina
ce străluce să răsară,
impatiens balsamina
– zâna serilor de vară.
sursa foto: google.com
iubire si cu flori de cum le zici tu sa fie! 🙂
🙂 🙂 🙂
desi daca stau mai bine sa ma gandesc, flori care imprastie aroma nerabdarii parca n-ar fi prea indicate nicaieri in calea oricarui demers! dar florile-s cu rolul lor si insotesc pasii-nspre bine, de regula!
impatiens walleriana am avut eu acas. a decedat recent din cauză de frig.
E o floare de vară, iar tu, din câte îmi amintesc ești un mâț de gerar… 🙂
curios că întreaga iarnă mi-a fost înflorită. m-a întristat acum că s-a stins. 🙁 oricât i-am vorbit şi am alintat-o, s-a dus.
Imi pare rău, știu cât de mult iți iubești florile, dar unele plante sunt foarte sensibile… De ce nu încerci să crești altă Impatiens, poate va rezista mai bine de astă dată?! 🙂