Când nu te pot lăsa din braţe

 

IMG_8045

Un demon trist, din al sau vis,
şi-apleacă pleoapa în uitare,
luciri de lacrimi din iris
mă mângâie pe păr şi-mi pare
că mă desprind de ce-a trecut
şi mă arunc în libertate,
şi-aş vrea s-o iau de la-nceput,
dar nu te pot lăsa din braţe.

Şi mă preling pe pielea ta,
şi te privesc cu ochi adânci,
iar sângele din mine-ar vrea
să curgă-n râuri peste stânci,
să-ntoarcă timpul în cascade
şi să-l reverse peste noi,
granit ţinându-se în braţe
când viaţa curge înapoi.

Făptura ta efemeridă
mi-atinge umbra colilie,
iar gura ta de hesperidă
cu şoapte de alint mă-mbie,
eu vreau să fug înspre lumină
să mă arunc în libertate,
dar inima ta îmi suspină
şi nu te pot lăsa din braţe.

Un demon trist, din altă lume,
se-apleacă tandru înspre mine,
e-al nimănui şi n-are nume
şi mă pretinde pentru tine,
mă mângâie pe păr şi-mi pare
că mă transform în curcubeu
şi mă înalț spre Ursa Mare,
căci demonul cel trist sunt eu.

sursa foto: arhiva personală

 ...mi-am regăsit demonul într-un joc. de noroc...

10 thoughts on “Când nu te pot lăsa din braţe”

  1. zise daimonul meu către mine…. mi-am amintit de nichita şi nodurile lui. 🙂

    “Murise îngerul,

    dar nu l-am putut ţine în braţe,

    se făcuse de apă şi mi-a curs printre degete,

    mi-a umezit genunchiul

    şi mi-a spălat picioarele

    cele cu care alerg,

    cu felul lui de a se duce

    şi de a mă lăsa singur

    şi în veşnică alergare.”

  3. Un demon trist, neînţeles
    s-a-ndrăgostit fără speranţă
    şi-ar prinde-n braţe ce-a ales,
    dar teama-l ţine la distanţă.
    I-aşa de teamă să nu piardă
    în teamă pe cine iubeşte
    c-ar prefera de dor să ardă
    cât inima-i pe drag păzeşte.
    🙂

  4. Nu stiu tu, dar eu as fi redus totul la ultima fraza, care pentru mine, pe linga ca-i superba, e chitesenta intregii poezii. Imi pare rau s-o spun, dar finalul e atit de tare, ca arunca resul poeziei in derizoriu. In fine, e doar o parere si-i a mea 😆

Leave a Reply