Între a fost şi niciodată
au curs prea multe mări în valuri,
eram o barcă deodată,
erai o apă fără maluri,
iar între dor şi renunţare
se înnopta fără de zi,
când stele se-necau în mare,
când te-aşteptam fără să vii.
Între-ntuneric şi lumină
e doar nu ştiu şi prea mult poate,
aş vrea să cred că, fără vină
e doar iubirea, dintre toate,
iar între ieri şi totdeauna
să întorc stelele pe dos,
şi de minciuni să scutur luna,
să te străbat din nou pe jos.
Şi nu mai am un loc să-mi plouă,
şi nu mai sunt a mea, deodată,
aş vrea să-mi fii în palme rouă,
să-mi vindeci rana sângerată,
iar dintre dor şi renunţare
s-alegi rămânerea în mine,
când ţărmul se îneacă-n mare
şi dragostea ne aparţine.
Între acum şi niciodată
au plâns prea multe mări pe maluri,
eram o fată într-o barcă,
erai misterul dintre valuri,
şi am ales să fim poveste,
să vieţuim în totdeauna
cu înainte mult mai este,
noi doi ca soarele cu luna.
C-o simplă zbatere de geană, o muză-n suflet mi-a intrat...
sursa foto: fineartamerica.com
Bey, da’ aici nu mai comenteaza nimeni? Like, like, da’ mai scoateti si cite o vorba din degete ca doar n-ati anchilozat, asa, deodata.
Gagico, n-am mai trecut din lipsa de timp si, de ce sa fiu ipocrit, si din lipsa de chef 😉
Mi-a placut mult constructia poeziei precedente, aia cu dantela. Ai crosetat-o ca-n Breda 😉
Poezia de fata e in nota-ti obisnuita, foarte inspirata si inspiranta 😉
Mi-a placut in mod deosebit
“Intre acum si niciodata
au plins prea multe mari pe maluri
eram o fata intr-o barca
erai misterul dintre valuri”
Si ca tot ai bagat-o cu soarele si luna, ma asteptam si la o
s-acum, cind terra ne desparte,
singuratate dindu-ni s-a,
cind frig imi e ca-mi esti departe,
cum pot sa nu-mi doresc eclipsa? 😆
Când frig îmi e că-mi eşti departe
de soare, luna se desparte
şi printre stele se ascunde
ca ora-n clipele rotunde.
…
Da’ si cind te-oi trezi cu mine la usa…. 😆
A fost odată ca niciodată e acea poveste căreia i te spui ca să fie, fie-ţi ea fără de sfârşit!
A fost cândva şi fi-va mai,
în altă viaţă sau în rai
fără sfârşit suntem eterni
fără iubire suntem terni
suntem copaci fără de trunchi
suntem dorinţe în genunchi.
…
O primăvară minunată iți doresc, Camelia!
La mulţi ani ! cu senin în suflet şi zâmbete-n privire.
Mulțumesc, Cristian! Fie ca seninul să ne fie tuturor! 🙂
Voi doi cumva ca soarele şi luna, zici?
Dar tu cu poezia-mi pari, aşa cum eu citesc pe aici,
O-ngemănare, un liant perfect, un tot curat, rotund, perfect
Şi mă inclin cu bucurie, cu dor nespus şi cu respect.
iUBESC POEZIA TA ŞI IŢI DORESC O PRIMĂVARĂ MINUNATĂ!
Îți mulțumesc, Adriana, pentru cuvintele tale minunate, și iți doresc ca primăvara să iți intre în suflet și să nu mai plece niciodată!!! 🙂
O primăvară în culori nemaitrăite şi ţie!