Când timpul se opreşte dar orele se scurg,
m-aplec înspre lumină să te privesc mai mult
şi mi te-nchipui albă, cu pletele cărunte,
acoperindu-ţi trupul cu resturi de secunde.

E toată veşnicia în dansul tău tăcut;
şi muzica se-nchină la timpul ce-a trecut,
mai lasă-mă, alchimic să te refac din lut,
să recompun iubirea din tot ce s-a pierdut.

Când focul se-nteţeşte dar flacăra se stinge
te-aştept pe lângă iarna ce, fără rost, mai ninge
şi mi te-nchipui plânsă, cu pleoapele căzute,
acoperindu-ţi chipul cu umbre neştiute.

E toată veşnicia în mersul tău tăcut;
şi zeii se închină la ceasul ce-a trecut,
mai lasă-mă-n cuvinte aminte să-mi aduc,
să recompun iubirea din tot ce-am cunoscut.

Când mâinile-ţi vorbesc dar buzele-ţi sunt mute,
îngheţ pe lângă timpul ce stă să te asculte
şi mi te-nchipui rece, în noapte rătăcită,
acoperindu-ţi umbra c-o inimă rănită.

E doar o veşnicie uzată de prea mult,
şi dorul o declină la timpul ce-a trecut,
aş vrea să pot sfârşitul să-l leg de început,
să te refac din mine, iubito, nu din lut.

sursa foto: pinterest.com

Copyright secured by Digiprove © 2015All Rights Reserved