Foto: Underneath the Sycamore Tree by Inez Nickmans
În golul din minte
mi se nasc cuvinte
albe şi banale,
simple vorbe goale.
Când ploile dor
şi stelele mor,
lăsând fără timp
orice anotimp,
visele mă vor
pe canapeaua lor,
stând în poala ta
încercând ceva,
şi-n palme crescând
trupuri din cuvânt.
În mine te-aştept
să te-aşez în piept,
să ne-amestecăm,
să ne întrupăm,
agăţaţi de-un gând
la capăt de vânt,
răsturnând idei
îmbrăcaţi în zei,
şi să ne iubim,
impur şi sublim,
dincolo de iad
pe perne de jad
şi, doinind din nai
în acelaşi grai,
să facem din rai,
caravanserai.
Iar la miez de noapte,
când luna se zbate
prinsă-n lanţuri reci
de visele seci,
în doi să-mpărţim
preaplinul divin,
decantând amar
moartea din pahar
şi, golind de viaţă
noaptea-n dimineaţă,
să facem amor
sub un sicomor.
sursa foto: gettyimages.com
Aha!
Stind la mine-n poala,
Eu mai nud si tu mai goala… 😉
Ce iamagini, ce subintelesuri, ce buline rosi, ba chiar purpurii!
Chestia cu crescutu-n palma, mi se pare fireasca, chiar omeneasca, as putea spune, dar ce m-a dat cu roatele-n sus a fost “in tine m-astepti” la care orice barbat, sanatos la trup si la minte, poate intra in cea mai dulce transa. “Caravanserai, cocardea” vorba lui Baniciu
Lasind sexul undeva in cuierul de la intrare, admit ca poezia e de nota zece si pot spune nu numai ca-mi place, dar ma si emotioneaza, intr-un fel aparte. Nu spun care 😉
A propos, citind-o p-asta cu asteptatul, mi-am adus aminte de o bucata (muzicala, nu cu sutien 😉 ) din tinereturi, dupa care eram la fel de topit ca dupa ficusul tau 😉
Ma doare ochiul de cite ori ti-am clipit din el 😆
I tell you, Papa, it was under the sycamore tree, the sun stop shining for me… 🙂
http://youtu.be/SsH709xGk3E
No problem sis, it’s always a Moon up there who can shine even better 😉
ha ha! 😆 misto poza de coperta are lady saw mai sus? v-ati dori-o?
Puisor, ai inceput sa te joci de-a insinuarile? Observ ca la Charliza mea nu te-a trecut niciun fior pe sira. Ai schimbat cumva culoarea? 😉 Fi atent ca “if you go black, you will never come back” 😆
papi, … tot nuduri visezi? :))
wwfirst, curios cum topicul poeziei m-a dus cu gândul la balada despre care nichita stănescu spunea că este însăși rădăcina poeziei românești, dimensiunea ei fundamentală. se vede că sunt obosită de fac astfel de asociații. 🙂
Pai ce te-ai fi asteptat sa visez, gindaci de Colorado? 😆
De fapt, chiar sună ca o baladă. Se pare că e o părticică, acolo în mine, care încă mai are rădăcini româneşti… 😉
De când nu am mai auzit cuvântul ăsta, “sicomor”, cred că a trecut o veşnicie, aşa că fiecare gând pe are ţi l-ai vrea crestat în celălalt aşază-ţi-l la umbra lui sau anină-l în crengi, de-acolo să ţi-l desprindă vântul, dorul, şi să i-l ducă lui departe, lui, celui crescut pe inima ta.
Camelia, sub sicomorul meu e raiul. Locul unde aş vrea să fiu şi unde îmi doresc să mă întorc. Acolo, şi numai acolo.. 🙂
Îţi mai las ceva.
Îţi mai aşez ceva sub sicomor; primeşti?