Mai pâlpâie-n piept fir de viaţă un timp,
încerc să mă mişc dar ceva m-a ţintit,
lângă mine te simt cum tresari, anotimp,
şi devin prea curând trandafir cremenit.
Lumea mea e închisă în orgia de gheaţă,
lumea ta e o mare de alb necuprins,
din petale ucise o să-ţi faci dimineaţă,
de petale de gheaţă mă împiedic în vis.
Şi privesc printre gene tivite cu iarnă
către frunzele mele atârnate de-un ciot
şi aş vrea să conving picătura să cearnă
înainte ca moartea să mă prindă de tot.
Şi aud în nervuri cum mă strânge-o secundă
şi foşneşte în mine o temere, arzând,
că am fost lângă tine o durere profundă
şi mă las să alunec în uitare, râzând.
Mai pâlpâie-n piept fir de viaţă un timp,
eu am fost, şi acum am ajuns la sfârşit,
lângă mine mai simt cum tresari, anotimp,
şi te miri că devin trandafir cremenit.
Pentru ca un alt trandafir încremenit să nu fie singur
sursa foto: fineartamerica.com
Se simte iarna-n fiecare vers,
Inspiraţia ei e de cules,
Dar aş fi vrut ca acel trandafir
Să nu fi stat atât în frig…
Un trandafir, e-adevarat,
in frigul iernii am uitat
și ninge peste el cu frig
și iată, a încremenit… 😉
culmea, fenomenul de freezy rain este aducător de pagube. că nouă ne-a adus emoţie şi scriere… nu pot decât să mă bucur. 🙂
Și eu mă bucur mult de tot… se numește prietenie, de la mine pentru tine… și incă ceva… 🙂
vielen dank zice psi vom psipsina pervazierus. 😳
Mie mi-a cremenit năsucu’! 🙂
Nu de tot, sper… 🙂
iata unu’ “congelat”: 🙂
http://myvirtualplayground.wordpress.com/2014/04/14/its-now-time-for-you-and-me-to-come-and-face-reality/