Foto: Bacanal by Pablo Picasso
Orgie asumată pe sub fuste,
rânjindu-şi colţuroasă goliciunea,
împleticind picioare desfăcute,
îmi predică pe ziduri, rugăciunea.
Din gropile săpate în mulţime
şi pregătite pentru sacrificii,
miros de mere putrede îmi vine,
iar cerul naşte-n chinuri, artificii.
E sărbătoarea dorului în piaţă,
iubita mea de grijă şi sublim,
aşază-mi pietre albe peste faţă
şi scuipă-mă cu ace şi venin.
Să ne dedăm la dansuri primitive,
să ne inducem, în dureri, iubirea,
şi sclerozând cuvinte defensive,
legaţi de stâlp, să ne urmăm menirea.
Să fim pentru o noapte demiurgi,
să abolim în ceruri veşnicia,
iubito, sunt un dumnezeu în blugi
ce-mparte pe la colţuri preacurvia.
Şi-n dimineaţa lumii renăscute
din bacanala noapte de amor,
să ne dăm foc în paturile mute
pe rugul morţii să ne mistuim de dor.
sursa foto: wahooart.com
Dacă mai rămâne vreun butoi cu licoare bahică, pune-l deoparte și pentru cei pe care nu te-ai învrednicit să-i chemi la desfrâu 😀
Auzi la ei, să-și deie foc! 😀
De licoare nu știu ce să zic, dar de dorință sigur ai nevoie… și ea nu umblă niciodata făr de dor lănga ea…
Iar focul… oare nu ne dăm foc de fiecare dată cand trăim cu adevărat, cănd lăsam câte ceva din noi înșine în urmă? So, you are welcome anytime! 🙂
păi ş-or da foc dacă ne lasă pe-alătur’ pre noooi! 😀
Lasă, dear, să se purifice doar ei! 😀 Și-n plus, parfum cu miros de blănuri pârlite, le lipsea lor din paturile mute 😀
Să ardem dară!!! 😆
http://youtu.be/ejorQVy3m8E
Tare piesa! Mulțam pentru reaprindere, c-a trecut ceva vreme de când n-am mai ascultat-o.
am revenit aici, dupa câteva zile-n Belgia… excelent post! chiar la “beds are burning!” ma dusese gându’… 🙂
You are welcome here, anytime! 🙂