Mă cobor pe pământ, te ridic,
te respir şi mă pierd în lumină,
te arunc către stele şi strig:
“ninge peste noi cu cristale de vină”

Şi din cer mă priveşte-o străină,
desenată cu ruj ca-ntr-o poză,
ce absoarbe pe nări cocaină
şi se pierde de tot, supradoză.

Te cuprind şi te simt neîntreagă,
jumătate din tine-a murit,
ochii tăi sunt cristale de gheaţă,
te sărut şi încerc să-i deschid.

Drumul cade în linie dreaptă,
săgetând orizonturi pe rând,
nu mai e nici o zi să te-ncapă
şi te simt un cristal tremurând.

Şi te strângi între braţele mele,
venerând acel timp crescător
ce te face să tinzi către stele
iar pe mine un nimb călător.

Pe pământ cresc cristale, iubito,
colb de viaţă ce-ţi intră în piele
să ne-ntindem în praf, incognito,
să trăim înc-o dată prin ele.

Şi mă-nalţ către tine, în vid,
dar rămân iar cu braţele goale,
m-ai vândut pentru praful morbid,
şi mă ningi supradoză-n cristale.

sursa foto: thesilverpen.com

Copyright secured by Digiprove © 2014All Rights Reserved