foto: Anna Karenina by Sergey Parishkov
Toamna îmi povesteşte despre noapte,
cum cade ea, ca frunza, din copac,
şi-mi cară dimineţile în spate,
crezând că mie, dimineţile îmi plac.
Şi-i cere, apoi, copacului din mine
să o aştepte la o margine de vis,
şoptindu-i să mă uite lângă tine,
în fa diez ce sună indecis.
Toamna îmi fredonează serenade
din frunza împletită pe vioară,
şi-mi lasă nopţile neterminate,
crezând că nopţile nu-mi sunt povară.
Şi-i cere, apoi, copacului din mine
să se trezească din acelaşi vis,
şoptindu-i să mă uite lângă tine,
în fa diez ce-ar trebui rescris.
În griuri reci, de obosită toamnă,
se sting copacii fără de refren
şi-s îngropaţi lângă aceeaşi doamnă,
pierdută veşnic de acelaşi tren.
Toamna îmi lasă iernile trucate
în sepia cu umbre de alb negru,
fuzionând în tuşe-amestecate
cu interjecţii contra cronometru.
Şi fără de copac, ca lait motiv,
furând sosiri şi-ntârziind plecări,
ca o Karenină te-aştept definitiv,
blocată-n iarna dintre două gări.
sursa foto: myportraithub.com
Scriind prin iarna cu o mie de feresti,
Pana ce mainile, cu nepasare,-n frig ingheata,
De albul unei gari in fa diez imi amintesti
Prin ceata visului pierdut de dimineata.
Şi de mi-e frig, de unde ştii?
Am îngheţat în gara bântuită,
tot aşteptând diezuri să îmi scrii
şi gândurile, de nesomn, îmi pică… 🙂
Pierduta gari, respirind trenuri
Visind bemoli, vorbind diez
Danseaza-ti umbra prin paduri
Copac sarut sa te pictez
Ma voi va virtualizati, ori what? 😉
Păi da, ne-am amestecat în spațiul virtual… si am făcut imposibilul, posibil… 😉
http://youtu.be/OpgCZr7b_y8
Ah, muzica-i pentru mine ceea ce spui! 😉
A vous!