Pe sub arcul de flori

 

1010613410_4f9377ba72_b

Pe sub arcul de flori
am păşit desculţă,
despuiată de-ntrebari,
în plină mirare de noapte.

Şi vântul a tăcut,
şi iarba-mi susură şoapte
despre iubirea de ieri,
când eram moale
şi dorindă de tine,
şi ploaia se arunca de pe nori
în parfum de lavandă,
iar visele adunate în fire,
îmi mijeau pe sub pleoape
înflorind primăveri.

Dar timpul s-a oprit,
iarba a murit, iar eu
m-am blocat în iubirea de ieri
aşteptându-te, albă
şi lipsită de vină,
să mă arunci de pe nori
în câmpul de lavandă,
încercând sărutări divine,
şi înflorind primăveri.

 sursa foto: yourweddingathome.com

10 thoughts on “Pe sub arcul de flori

  1. Dansează-mă până-n zori
    cât mai avem zăpadă violet,
    dansează-mă până la nori
    în cel mai senzual duet,
    dansează-mă un anotimp, o viaţă,
    dansează-mă cât mai e timp,
    dansează-mă tango o dimineaţă
    pe cerul lunii fără nimb,
    dansează-mă spre fericire
    cât mai avem zăpadă violet,
    mai lasă-mi loc pentru iubire,
    sărută-mă, din nou, foarte încet.

Leave a Reply