Când apare vreun îngâmfat cu lipsă de viziune şi dă un start în diagonală, de zici că-i decupat cu o foarfecă rotundă din cine ştie ce minte bolnavă, căzută pe fund de pahar, mi se face o milă desuetă de orice “măreţ”, apărut suspect, la spartul târgului, care se pretinde cu spirit de clan şi pune, la propriu, furtunul pe a sa echipă, încercând să facă din rahat bici. Aşa că mi se face lehamite de politică şi întorc pagina, citind-o pe dos astfel: “Echipa care se ocupa de acel furtun nu făcea parte din clan, iar planul lor de a se opri la mila 22 să bea un pahar de votcă ieftină, ignorând avertismentul şefului de a nu consuma alcool în timpul serviciului, s-a dovedit din start, a nu fi deloc măreţ, ci lipsit de orice viziune, astfel că, sigurul loc în care a reuşit să ajungă, a fost de fapt, albumul acelei bătrâne nebune, îngâmfată şi plictisită de viaţă, care s-a apucat să colecţioneze ştiri şocante, tăiate în diagonală cu foarfeca de grădina, de pe prima pagină a ziarului local”. Sâc!
sursa foto: theatlantic.com
…eu cred ca toate stirile sunt hăcuite, mai nou, cu o foarfeca de gradina, altfel ar fi şi ele mai omenoase. Cred că le face cineva hara-kiri, pentru că prea sunt greu de interpretat sau …digerat.
Cred că ne facem noi înșine hara-kiri, citindu-le! 🙂
..culmea, ăsta a fost primul meu gând..
Hi! Hi! Stiam eu ca gandim la fel! 🙂
sâc! 😀