Îndoi curcubeul şi îl împart în două
frânturi de iubire-n culori,
o parte o las că să plouă,
cealaltă să ningă pe noi.
Orbind de prea multă lumină,
m-ascund pe sub ramuri de pin,
să-mi fie-aşteptarea mai lină
şi crângu-nverzit, baldachin.
Ascund oglinzile, toate,
de ceaţa ce-aduce din nori
secunde de timp, expirate,
distanţe fără urmări.
Lumina, pe pleoapă, îmi prinde
secundele-n lacrimi de dor,
le leagă, le-ascunde-n cuvinte,
şi mi le suie pe-un nor.
Și plouă minunile, toate,
şi-nseninează de zi,
şi chiar dacă eu sunt departe,
aproape, aș vrea, tu să-mi fii.
Vânez curcubeie cu tine,
orbind de prea multe culori,
şi doar amintirea mă ţine
de mâini, să nu cad de pe nori,
şi nu îmi e teamă, mi-e bine,
de sus, mi se pare că-mi ești,
orbind, mă îndrept către tine,
mi-e dor să mă mai iubești.
sursa foto: searchdominica.com
Orbind, învăţăm să vedem; nu toţi ochii care văd sunt pe dinafară.
… e ca atunci când, lipsindu-ți ce nu mai ai, dorești mai mult, simți mai mult, ești mai mult… se pare că ochiul dinăuntru se deschide doar atunci când ochii dinafara sunt închiși…
Da, femeie a bărbatului dunelor, aşa e, mai cu seamă atunci se deschid.
Iar atunci când îţi lipseşte ce nu mai ai, acea lipsă te preschimbă într-o făptură a căutării în tine a rămăşiţelor fiinţei care te-a apucat cu sufletul când te-a legat de ea cu dragostea şi pe care ai dizolvată-o în tine,acolo unde te-a putut “vedea”.
Dragostea este cea de noi văzătoare, noi, văzuţii.
“Orbim” şi devenim virgini. Absolutul pur.
… absolutul pur, iremediabil pierduți de noi și regăsiți in iubire.
Vânezi curcubeie-n cuvinte
şi-apoi le faci cântec de dor,
iar inima bate cu luare aminte
ritmul de aripă-n zbor.
Aripa mea bate lânga aripa ta,
picătură de versuri in rouă,
căci asemenea mie e ea
și vânam curcubeie-amândouă.
Orbită de prea multă lumină,
ce pleacă din versurile tale,
mă simt şi imi pare să-mi vină
şi cheful sa scriu…prostioare.
Recitesc cuvintele pline,
ce cu drag tu le-ai scris pentru noi,
şi orbesc sentimente de vină,
că n-am făcut-o impreună cu voi.
Am un text ascuns chiar de mine,
cea ce azi n-are chef nici de vise,
n-am timp să picur in mine
Ceva curcubeie permise
Revin, asadar, poate mâine,
orbind ceva reguli…nescrise.
Ai scris minunat, ca de obicei..
Oricând, oriunde, mereu,
în cuvinte nestinse s-aduni
îmbrățișări de curcubeu,
sărutate de vise… și alte minuni.
Mulțumesc, Adriana, pentru gândul frumos!
M-am… luminat citind despre orbirea voastra!
Am gasit aici un loc frumos cu cuvinte pe masura!
Bine ai venit, dragă Cita!
Trăiesc, iți zâmbesc, te iubesc,
și vreau să-ți dansez până mor,
in brațele tale, deasupra să zbor,
să uit ce înseamnă dor…
ochii sunt doar un pretext. singura care ştie… e inima.
extraordinare cuvinte, nemaipomenita muzica! altul ar fi fost raiul daca adam si eva ar fi ales sarpele la masa, nu marul.
şi pentru că toamnă şi ziua lui…. vă mai las un dar…
https://www.youtube.com/watch?v=MjZ_iPx68VY
wordwasfirst, omul fără încredere este ca fără iubire. eu aşa cred.în naivitatea mea aşa cred…
Greșisem acolo; era “lipsa de încredere reciproca”!!! Noroc cu tine PSI! Iți mulțumesc pentru că ești. Și pentru dedicație, iți mulțumesc.
îţi mai las un dar? pe asta scriu acum… pe suflet.
https://www.youtube.com/watch?v=-HGrDV4eLvA
şi… scrieţi voi, eu am să vin. fie şi numai să vă fur câte un cuvânt. da, sunt un mâţ hoţoman şi pervazier.
Un pisic blănos, cu labe fine,
alintă silabe despre tine,
şi îmi toarce, tandru, la fereşti
un fuior de lună cu poveşti…