Uneori e doar un cuvant

 

 

1367158-bigthumbnail

Uneori, e mai bine să tac,
să privesc cum se destramă norii,
să-mi agăţ mirarea-n copac,
să mă-nalţ unde zboară cocorii.

Uneori, e mai bine s-ascult
tânguirea din plânsul viorii,
îngropata, adesea, prea mult
în acordul ritmat al ninsorii.

Uneori, e mai bine să ştiu
că iubirea nu-i cădere în vid
şi credinţa în zeul pustiu,
a acelui ce om n-a iubit.

Uneori, e mai bine să plec
înainte să brumeze in vii,
înainte să-ncep să-nţeleg
că ai fost, înainte să-mi fii.

Uneori, aş vrea să mai simt
cum se-nsenineaza de zi,
cum se pierde secunda de timp
şi în palmă se nasc geografii.

Uneori, e mai bine s-aştept
să se-ntoarcă la mine-ntrebari,
ce din urmă, răspunsuri transcend,
traversând oceane şi mări.

Uneori, lângă mine eşti tu,
îmbrăcat în tăcerea din zid,
folosind neiubirea drept scut,
împotriva a tot ce-ai iubit.

Uneori e doar un cuvânt,
ce mă leagă în lanţuri de-un mit,
şi m-aşază la mijloc de vânt,
să nu uit cât de mult te-am dorit.

sursa foto: abstract.desktopnexus.com

2 thoughts on “Uneori e doar un cuvant

  1. Uneori e altfel decât alteori, şi-atunci nu-l vorbim pe acest uneori decât în gânduri şi împotriva timpului uitării.

    Nu mi-o lua în nume de rău, te rog, dar undeva ai scăpat o literă în plus; e “aşază”, fără e, dar cred că n’ai băgat de seamă.

Leave a Reply to CameliaCancel reply