sunt zile in care tin harta lumii in maini doar pentru a-ti simti pasii pe liniile palmei mele, ca o prezenta pierduta pe aleile unui parc imaginar, creat ca punct de plecare pentru discutii sau ca loc secret de vindecare a ranilor ce lasa sa se scurga culori ale unor picturi nascute pe panza virtuala.
sunt admirator al legaturilor fara un sens vizibil, ce lasa sa ia nastere siruri de litere reprezentand ganduri cu pretentii de sentimente, asezate in linii ordonate, de culoare inchisa, pe pereti imaculati. sunt jocuri de lumini, dar si de umbre, ce nu lasa urme reale, sunt doar amintiri in miscare, trecute pe foi volante.
provocarea, asa cum mi-am inchipuit-o eu, am gasit-o in incolacirea unui sarpe de piatra, in turnul de scaune facute din frunze, in incercarea unui om de a merge pe radacinile sale sau in gratia de care te faci vinovata atunci cand te plimbi pe liniile palmei mele, ca o prezenta soptita pe aleile parcului meu imaginar.
http://youtu.be/x1ByRGNIpFA
Liniile din palmă sunt linii cardinale şi se supun altor geografii, celor sufleteşti.
sufletele sunt in locuri diferite, in acelasi timp. spatiul nu are harti. inchid palma si te aduc langa mine.
labirint? obsesia labirintului care este de fapt închis în palmă?
hmmm… smell good! 🙂
un labirint, atunci, sa fie. dar nu te voi tine captiva acolo. in schimb, vom cauta unde liniile noastre se suprapun atunci cand ne tinem de mana.
eu cred că ideea de “captiv în labirint” a fost o invenţie a minotaurului. şi cred că de fapt în labirint ne eliberăm cu adevărat.
să ne ţinem de mână. sau de cuvânt. 🙂