Mă încânta perenglote,
înmuiate-n bergamote,
distilate, mai acid,
într-un betealambic,
şi mă-ndeamnă, epatant,
să le savurez, distant,
într-un mod secretacic,
ce se cere, explicit,
doar de limba atârnat,
şi doar sorbituminat,
într-o coloanagramă,
pentru tine pusă-n ramă,
şi păstrată pentru tine,
într-o elevătuire,
ce-mi formează anoduli,
turnataţie-ntre pruni.
Mai cu du-te, mai cu vino,
mă-ntorc în scorburatino,
să te-ntreb de ştii ce-nseamnă
salicedru-colţ de toamna,
scufundat încă o clipă
în pădurea alambică,
bocancoră atârnată,
de o minte prea curbată,
ce m-ademeneşte tandru
să îţi fiu portocalandru…
sursa foto: artelista.com
“Salicedru – colţ de toamnă”,
scufundare în prăpăd,
frunzele arzând îndeamnă
(ochii lor ne, simt ne văd).
Mâna prinde ori doar cere
dintre ramuri rod zemos.
Se desface a-nviere
fruct rostogolit pe jos.
Între buzele mirate –
gustul dulce acrişor
e-un sărut care desparte
ce-a trecut de viitor…
🙂