De toamna mi-e dor.
De mainile ei ce miros a paine,
de ochii tristi, incercanati de gri,
de amanuntele ce stiu s-aline
eterna disperare de a fi.
Mi-e dor de frunze palide ce cad,
in amurgirea zilelor fierbinti,
alaturandu-se pamantului uscat,
unde sunt ingropate suferinti.
De draga doamna ruginie, cu fuior,
ce deapana povesti la ceas tarziu,
langa cuptorul unde arde focul viu,
si palpaie dorinti, ametitor,
mi-e foarte dor, iubitul meu, mi-e foarte dor…
Si mi-e inima ranita,
si-i vant afara, si nu-i toamna mea,
acolo, langa geam, nu-i umbra ta,
si-i noapte, si de noapte-mi este frica.
Mi-e dor de tine,
de zambetul, pe care nu-l mai stiu.
Si ploaia beata-n valuri de-ar cadea,
de toamna sa-ti soptesc, iubirea mea,
as mai ramane, toamna ta sa fiu.
De as muri pe camp, incetosat de mult prea obosita si batrana toamna,
De-as inceta sa mai exist, abandonat de mainile ei palide, de doamna,
As fi, incremenit in nuda-i nemurire, vrajit de sufletu-i neprihanit,
Si as uita de tine, as uita de mine,
Doar toamna mi-ar mai fi, in rest, nimic.
Nu mi-e dor de toamnă, pentru că e anotimpul când unii oameni-copaci pleacă, rămânând în urmă de gânduri, durând în lacrimă.
esti sursa de inspiratie pentru apus sau pentru rasarit? senzulala confuzie, cata vreme suntem reci sub soare, dar infierbantam luna.
Suntem reci de alb de luna,
si fiebinti de ploi de soare,
toropiti de grea ninsoare,
singuri ca omul din luna…
Dar mi-e bine ca mi-e tine,
si mi-e dor, si mi-e ceva,
mi-e iubire care vine
cand ma tin de mana ta.