Muntele sacru se despica
de dorul talazurilor inspumate,
asezate candva,
peste marea de nisip
dintre inima mea si a ta.
Poate ca nici dinspre mine,
poate ca nici dinspre tine,
nu adie vantul prielnic,
si numai ecoul a mai ramas
sa prefaca lava topita
intr-o adiere tandra,
a promisiunii
de maine.
Voi vana valurile
si le voi impinge spre tine,
impotriva celor patru vanturi,
impotriva tuturor zeilor
de pe muntele nostru,
pentru ca Eva
sa-l iubeasca din nou
pe Adam,
iar acea mare albastra
sa nu se mai numeasca niciodata,
Marea Moarta.
🙂 împlinească-se!
🙂 Nihil sine numini.