M-am trezit o linie franta, un portativ fara note, o casa pustie, cuvinte scrise de-a-ndoaselea pe servetelul murdar de ruj, o gheisa intr-o lume ce se prostitueaza ieftin, pe maidanul vietii. Si aici ideile vin de-a valma, pentru ca am atatea sa-ti mai spun, omule trist. Pe viata ta scrie “IEFTIN” si nu mai vreau sa mai am de-a face cu tine. M-am saturat sa-mi justific in fata ta alegerile: de ce mananc miere si nu gem, de ce port pantofi de sport si nu “adidasi”, de ce imi dau si ultimii bani pe o carte, pe care o citesc pe nerasuflate, intr-o singura noapte, de ce prefer sa inchei elegant o cina cu un pahar de vin, in loc sa mananc mici cu bere, de ce ma duc atat de des la cinema, si la teatru, si la opera si ma innebunesc dupa plimbarlie pe malul marii; de ce urasc mall-urile si aglomeratia, iar pe tine te compatimesc… omule, pentru ca esti demn de mila, pentru ca te crezi bogat, dar in final, nu esti altceva decat “ieftin”.
Cred că fiecare e după cum îi e putinţa şi vrerea, după cum se caută pe maidanul ăsta cu viaţă, dându-i-se ca să se poată lua, ferindu-se de acele lucruri care l-ar putea arunca de pe celălalt trotuar al nemuririi, şi e ceea ce caută să afle.
În final, fiecare e mulţumit cu ceea ce are. Adică, în felul lui, fericit.
Fireşte, e trist atunci când balanţa plăţilor se încheie, să te trezeşti cu casa goală.