O ușă se deschide de-o vreme-n calea mea,
copaci albiți de vreme, cu ochi de mucava,
mă strigă de dincolo… Dar e aici ceva,
o urmă de iubire promisă-n-tr-o cafea,
un sfert dintr-o speranță într-o cometă-stea,
un zâmbet într-o ceașcă, ce fără toart-ar sta
-n căușul palmei tale sub, albă, fruntea ta,
doar o eternitate și înc-un sfert din ea.
Aș vrea să trec dincolo, îți spun, dar oare-aș vrea
copaci cărunți și palizi la căpătâi să-mi stea?
Doar iarnă colilie să fie vara mea
și-n ceașca dintre palme, doar urma de cafea
lăsată făr’ o vorbă și fără-acel ceva?
Surâs ciobit să-mi fie oglinda? Tâmpla nea?
Făr’ de comete cerul, iar amintirea grea,
în zdrențe, să-mi atârne, căci nu ești tu în ea?
O ușă se deschide de-o vreme-n calea mea,
aș vrea să trec dincolo, dar e aici ceva…
O dulce aritmie mi-animă inima
când tu îmi ești alături, iar ceașca de cafea
ne desenează-n vorbe călare pe o stea,
doar veri să ne mai fie de-acuma vremea rea,
iar poala ta să crească o lume nouă-n ea…
Iubito, amintește-mi, de ce aș mai pleca?
Sursa foto: pinterest
