Am găsit pasul tău sub o frunză,
se rătăcise într-o nervură de gând,
începuse să ningă pe pânză,
spații albe se-adunau, tremurând,
peste urmele mele-n zăpadă,
peste urmele tale plecând…
Cade iarnă, iubita mea fată,
se aud copacii cum plâng,
e atâta tristețe pe dealuri,
e prea multă durere-n cuvânt,
vise rupte atârnă de ramuri,
înghețate și bătute de vânt…
Am găsit pasul tău sub o frunză
și l-am pus lângă pieptul bătând,
să-nroșească iubirea pe pânză,
spații albe, din culoare, curgând
peste inima mea, în zăpadă,
peste inima ta, încercând
să resusciteze, deodată,
toți copacii bătrâni care plâng…
Cade iarnă peste noi și îmi vine
să m-ascund sub o frunză, tăcând,
ghemuit lângă focul din tine,
împărțind o nervură de gând,
cade iarnă, iubita mea fată,
spații albe ne învăluie blând,
propoziții aleargă-n zăpadă
peste urmele noastre călcând,
peste urmele noastre chircite
sub copacii bătrâni care plâng,
să aducă mărturii în cuvinte
că au fost primăveri pe pământ…
Sursa foto: pinterest.com
