Şi mi
te scurgi pe pulpă,
şi te prelingi pe os,
şi îmi atârni o culpă
de sufletul umbros,
şi zilele-mi se-ncheie
când lacrimi cad pe jos,
pământul meu, femeie,
e lutul tău cărnos.
Iar de
te-ai face noapte,
cu stele argintate
şi cu sclipiri de lună
pe coapsele-ţi curbate,
m-aş aşeza cunună
de dor pe fruntea ta,
femeia mea de spumă,
bucata mea de stea.
Din
două accidente,
din lumi desperecheate,
s-ar naşte inocente
iubiri reîntrupate,
căci râsul tău, femeie,
cu spini de chiparos,
te face dumnezeie
când mă întorci pe dos.
Şi mi te scurgi pe pulpă,
şi te prelingi pe os,
şi îmi atârni o culpă
de sufletul umbros
şi nopţile-mi se-ncheie
când râuri curg în jos,
şi mi te duci, femeie,
cu lutul tău cărnos.
Sursa foto: pinterest.com
Superbe versuri!
La mulţi ani, Word! 🙂