Credeam că vine vara,
marea credea şi ea,
de dincolo de valuri
o barcă se-ntorcea,
dar ţărmul de mătase
se deşira în vânt…
Credea că vine vara
pescarul, tremurând.
Ştiam că se iernează
în mine, fiindcă ieri
m-au nins stelele albe,
m-au spovedit tăceri,
în focul meu, tăciunii
s-au stins şi, dintr-odată,
am înţeles că vara
nu e adevărată.
Priveam pe ţărmul negru,
marea privea şi ea,
cum dincolo de valuri
o barcă-şi aducea
pescarul de departe,
cum ochii orbi, nătângi
luceau ca ţărmul negru,
împovărat de stânci…
Credea că vine vara
pescarul… Pe pământ
pictau cu alb, copacii,
flori de cireş în vânt
şi rătăceau pe câmpuri
cai albi, în iarba deasă…
Credea că vine vara
şi se-ntorcea acasă…
Sursa foto: fineartamerica.com
povestea cu pescarul, intr-ale tale versuri, ma face sa simt timpul cum scurge-n amintiri.
timpul e, in ultima vreme, cel mai seducator temnicer…