Se lasă umbre peste mine,

tăcerile se-aşază-n rând,

dinspre pădure negru vine,

iar brazii plâng…

Şi mi-e a pace solitară,

şi mi-e a iasomie-n crâng,

dar mă înclin înspre vioară

şi-ncep să cant.

 

Deschide-mi poarta, dragă fată,

prea multe ierni aşteaptă-n rând

să ningă peste noi zăpadă

şi necuvânt.

Şi mi-e a tihnă lângă tine

şi mi-e a ne-mpleti arzând,

dar mă aşez, când noaptea vine,

cu iarna-n rând.

 

Se-apleacă luna înspre noi

şi stele se adună-n rând

să-ntoarcă timpul înapoi

pe-un alt pământ…

Şi mi-este dor de nopţi polare

să cearnă vers albit de vânt

şi aurore boreale

la mine-n gând.

 

Descuie-mi uşa ferecată,

secundele m-aşteaptă-n rând

să îmi mai numere o dată

anii trecând.

Şi mi-e de-o doină murmurată

şi mi-e de un amor în crâng,

dar mi-e pădurea fermecată

de-un alt pământ.

 

Se-apleacă umbre peste mine,

iar părul tău albit, în vânt,

îmi lasă dorul în mulţime,

tot căutând…

Şi fumegă a desluşire

în zare, codrii, implorând

să cadă iarnă în neştire

şi  stele-n rând.

 

Sursa foto: pinterest.com