Luna noastră, în august, e-aşa rece şi tristă,
se îmbracă în negru, vălurită de dor,
peste zâmbetu-i palid, de trecută artistă,
se întunecă umbre de copaci care mor,
luna roşie-n august sângereaz-a iubire,
mult prea jos, în lumina unei stele pierdute,
pe pervaz, mi se-adună pescăruşi în neştire
şi mi-e frică de noaptea cu lumini prefăcute.
Luna noastră, în august, m-amăgeşte cu ploi,
dar mă-mbată cu lacrimi în pahare de vin,
îmi aşază sub pleoape amintiri despre noi
şi, în inimă, nuanţe de albastru marin,
luna roşie-n august, de pe cerul de fum,
se aruncă în valuri după astrul apus
şi îl strigă pe nume, să-l oprească din drum
mai târziu cu o clipă, c-o iubire în plus.
Luna noastră, în august, mă atinge cu lacrimi
şi-mi aşază pe frunte o coroană de spini,
ca un Christ rătăcit într-o lume de patimi,
în genunchi, te aştept, înc-o dată să vii,
luna roşie-n august trece dincolo, iară,
o lucire de-o clipă în albastru iris,
se întunec-a toamnă, se lumină de vară,
eu rămân între maluri, atârnat de un vis.
Sursa foto: lehatchery.gallery
