Îmi e de toamnă,
mi-e de noi,
de-îmbrăţişările sub ploi,
când norii se desfac în vânt,
iar dinspre tine
adie gând.
Îmi e de dragoste,
femeie,
de gura-ţi caldă,
dumnezeie,
să ţi-o sărut,
să ţi-o descânt,
să fiu, sub trupul tău,
pământ…
Îmi e de înserarea mută,
când luna
toarnă-n noi cucută,
fără pocale de argint,
iar din privirea-ţi de absint,
se scurg albastre galaxii…
Eram bătrâni?
Eram copii?
Nu ştiu
de-or să mai vină ploi
să spele vina dintre noi,
nu ştiu
dacă vom mai găsi
în ochii noştri stele vii…
E numai noapte,
draga mea,
şi rugă mi-e ca toamna ta,
ce mi-a lăsat copacii goi,
să-ntoarcă ploaia înapoi,
să te sărut,
să te descânt,
să fiu, sub trupul tău,
pământ.
Sursa foto: hdwallpapersrocks.com
citisem (greșit) și-mi plăcuse mult: ”să spele luna dintre noi” 🙂