Să mă trezeşti când pleci,
adio să îmi spui,
şoptit, să mă îngheţi
în lumea nimănui,
să-mi laşi în braţe golul,
hulpav, să mă înghită,
ca pe-o actriţă rolul
Semelei cea iubită…
Să mă trezeşti când pleci,
c-o vorbă să-mi ucizi
toţi melcii codobelci
şi fluturii timizi,
să-mi laşi în braţe dorul,
încet să mă pătrundă,
ca pe-o amantă, rolul
de Julietă blândă…
Să mă trezeşti când pleci.
“Iubito!” să-mi mai spui
o dată şi să treci,
departe să-mi rămâi,
să laşi în urmă norul,
în griuri să mă-nchidă,
să uiţi de tot amorul
şi fata despletită…
Să mă trezeşti când pleci!
Ca ultimă dorinţă,
să-mi laşi, în zorii reci,
născuţi din neputinţă
dincolo de fereastră,
eterne amintiri
să se usuce-n glastră,
pe pernă… trandafiri…
Sursa foto: istockphoto.com
