Mai ning peste noi
amintiri prăfuite,
lipite cu scrum,
cu dor lăcuite,
mai pale, acum,
când oglinda nu minte
şi paşi nu-s pe drum.
Mai cad pescăruşi,
cu-aripi cernite,
prea bătrâni, prea supuşi,
dezgoliţi de cuvinte,
de talazuri seduşi,
într-un rai prea fierbinte.
Arsă, mâinile-ndrept
şi încerc să mai zbor,
( prea departe de piept
bate ultimul dor ),
dar rămân să te-aştept,
raiul meu călător…
Când nimic nu-i perfect,
tot cerul e gol,
într-un vacuum abject
toate stelele mor,
lângă noi, dragul meu,
e-un întreg abator,
îngropat sub zăpezi
de un zeu dictator…
Cât încă mai ning,
cât încă e timp,
iar nopţile mint
că mai sunt, că mai simt,
între clipe te-aştept,
printre rânduri pierdută,
să-mi aşezi, iar, în piept,
acea inima ruptă…
Sursa foto: pinterest.com
