De undeva, cândva,
se întorceau păsări bătute de soare,
pluteau, agăţate de vânt,
croşetând dantele complicate în zare.
De undeva, cândva,
te întorceai, alergând către mine,
cu gândul aninând în cuvânt
răsăritul învierii de sine.
De undeva, mereu,
se întorc valurile înapoi în mare,
zăbovesc, agăţate de mal, un timp,
într-un sărut, asenzual, de sare.
De undeva, uneori,
revin pe urmele paşilor tăi,
cu drumul atârnând, în cuvânt,
de vidul ce le-a şters între două bătăi.
De undeva, uneori,
se aud rostogolindu-se frânturi din noi,
agăţate de clipele care curg
uneori înainte, alteori înapoi.
De undeva, doar o dată,
aş mai vrea să răsari din pământ
firicel de tulpină cu privire de fată,
început şi sfârşit, jumătate de gând.
De undeva, în curând
voi curge către tine un râu în neştire,
te voi prinde din urmă şi amândoi
ne vom revărsa, atemporal, în iubire.
Sursa foto: pinterest.com
De undeva, răsărind
Primăvara îți va zâmbi
Uneori cu îndrăzneală, alteori timid,
Cu verde crud te va uimi
Îmbrățisându-te. 🙂
Zile frumoase, gânduri luminoase și împliniri îți doresc, Word!
Mulțumesc! 🙂