Tribut lui Eminescu
Poate că stelele nu pier de tot,
ci doar aleg să plece
în alte ceruri de argint,
fugind de lumea rece,
poate se-ascund în alte zări,
poate se-ascund de mine,
lăsând pe drumul înnegrit
doar noaptea care vine…
Poate că stelele sunt vii,
poate-au fugit demult,
lăsându-și lumii umbra lor
să cadă pe pământ,
poate s-au stins în întuneric,
poate-au căzut în mare,
lăsându-i calea fără far
şi derutând vapoare…
Poate că stelele nu pier de tot,
ci-s doar înamorate
de soarele ce, la zenit,
se oglindeşte-n ape,
poate se vor opri cândva,
poate că, dintre ele,
doar una se va înturna
pe cerul lumii mele…
