A mai rămas de-un răsărit,
o singură corolă a-nflorit,
acele întrebări ce nu s-au pus
au devenit secunde și s-au scurs.
A mai rămas de-o frunză verde,
o singură lumină se mai vede
în ceaţa ce se-aşterne între noi,
lăsându-ne însinguraţi şi goi.
Mai cad ninsori de altădată,
mai râde iarna cu obraji de fată,
mai viscoleşte cu iubire… Oare?
Mă mai săruţi pe sufletul ce moare?
A mai rămas de-o vorbă bună,
o singură poveste să mai spună
bunica, prea bătrână s-o mai doară
pustiul care curge din vioară.
A mai rămas de-o înserare,
ultima rază-ascunsă-n Carul Mare
să se înfigă în pământul ud,
să mă acopere cu lut.
Mai cad iubiri de altădată
peste obrajii-îmbujoraţi de fată,
mai troieneşte iarna a mirare…
Sărută-mă, e ultima ninsoare…
