Rămână ecoul
şi ultima ploaie
să curgă-n şiroaie,
să-ți lingă egoul,
să cadă în cercuri
pe braţele mele,
s-atârne de ele
cătuşe de certuri.
Cuvintele sparte
de tâmple să urle
durerea în surle,
s-o şteargă din carte,
iar luna să moară
la tine în braţe,
legată cu aţe
şi pietre de moară,
dansandu-ţi în poală,
strivită-ntre pumni
de noi, cei nebuni,
pe pagina goală.
Tăcerea s-aline
durerea stelară
din cerul de vară,
versete divine
iubirii să ceară
canonicul psalm,
să-l murmure calm
în ultima seară,
când ultima ploaie
ne spală de viață
pe mâini și pe față
și suntem… șiroaie.
Sursa gif: rebloggy.com
