Şi de ce crezi c-ar ajunge
dimineţile târzii,
clipele ce stau, nătânge,
la taifas în plină zi,
când se-adună în dantele
spuma mării de argint,
iar din ochii tăi curg lacrimi
şi nu vreau să te mai mint… ?
Şi de ce s-adune vântul
– murmurând în părul tău
tot amorul dintr-o viaţă –
frunzele ce-atârnă greu,
când își lasă, somnoroasă,
obosită de prea mult,
salcia cu umbră deasă
ramurile pe pământ… ?
Şi de ce crezi c-ar ajunge
verile cu zile lungi
şi cu stele fremătânde
ce şoptesc cuvinte dulci,
când pe umeri ni se-adună
întrebări fără răspuns,
iar din salcia nebună
toate frunzele s-au dus… ?
Şi de ce să-ntoarcă toamna
– împletind în părul tău
amintiri din altă viaţă –
paşii-ți reci în drumul meu,
cînd se împietreşte zarea
într-un gri nepământesc,
iar pe mal e numai marea
ce m-așteaptă s-o iubesc… ?
Sursa foto: pinterest.com
