Se duc verile… Se-nchid
porţi deschise către mare,
valuri grele de alint
se retrag, arse de soare.
Se duc verile din noi,
se îndreaptă spre lumină
şi ne lasă pe-amândoi
mai bătrâni, mai plini de vină.
Se duc verile… Se zbat
pescăruşi căzuţi din cer.
Viselor, ce ne-au uitat,
altă şansă le mai cer.
Se duc verile de tot
şi iau timpul meu cu ele…
Nu mai pot să fac negoţ
cu lucirea altor stele.
Se duc verile şi-aş vrea
să-mi rămână la fereastră
licărirea ta şi-a mea,
veşnicie într-o glastră…
Se duc verile… Cândva,
stele ne vor fi surate,
tu vei fi eterna mea,
o icoană între toate.
Sursa foto: pinterest.com
eu te pastrez doar pentru mine,
iubita mea cu gandul intre intre foi,
si azi… etern sa nu mai fie maine
a unui anotimp nascut de noi.
când dorul tău ascultă frunza
arțarului bătut de vânt,
cuvintele-și urmează muza
și se aștern a toamnă, pe pământ…
Se duc verile fără de noi
Spre ţări mai calde să zâmbească
Rămânem reci în gând şi goi
De fericiri, în toamna nefirească.
Frumos ai spus… 🙂
Mulțumesc, D ! 🙂