Cad stele de pe cerul meu,
cad stele fără vină
şi se aşază-n părul tău,
atrase de lumină.
Cad stelele şi ceru-i trist
că singur va rămâne,
un ochi miop de ametist,
invidios pe lume.
Şi curcubeiele apun
în colbul de tăciune,
aş vrea în palme să le-adun
culoarea fără nume.
Cad stelele, iubita mea,
iar noaptea-i ca o umbră,
aş vrea să fiu şi eu o stea,
să nu rămân în urmă,
să mă-nfirip pe cerul tău
când ziua nu mai vine,
tu Andromedă, eu Perseu,
să strălucesc cu tine.
Sursa foto: deviantart.com
Genul de cuvinte care mă lasă fără cuvinte. Sublim!
Mulțumesc, Claudia! 🙂