Cuvinte nerostite
s-au sinucis aseară,
lăsând neostoite
îmbrăţişări de-o vară.
Sunt strofe fără rime
pe file-nsingurate
ce-au rupt bucăţi din mine
şi ţi le-au pus în braţe…
Cuvintele rămase
se-amestecă-ntre ele
şi mor pe frunze, arse
de focul altor stele.
Sunt stări în necuvinte,
ascunse ne-nţelesuri,
când inima se prinde
de spaţii fără sensuri…
Cuvintele-mi suspină
după surâsul tău
şi nimeni nu-i de vină
că nu-s păreri de rău.
E-o muzică de lună
şi noapte obosită,
când visele se-adună
în palma ta cea mică…
Cuvintele-mi respiră
dorinţe interzise,
iar stelele deşiră
în raze, alte vise.
Şi nu-i aici să râdă
de noi, cumplita iarnă,
şi nimeni să m-audă,
ideile să-mi cearnă…
Şi nu-ţi simt lângă mine
teluricul parfum,
neantul mă deţine,
cuvântul mi-e postum.
Doar stări în necuvinte
au mai rămas din noi,
şi toamna care minte
că suntem amândoi…
sursa foto: pinterest.com
