Dorinţa mă urcă în ochi de furtună,
mă agaţă de tine şi ne-aruncă în nori,
chitările tună în noaptea nebună,
iar noi ne iubim, strălucind în culori.
Mai avem doar o oră la îndemână
să ne strângem în braţe de-o mie de ori,
aruncaţi printre stele-ntr-un ceas de furtună,
suspendaţi de ideea că e bine să mori.
Aş vrea, între ploi să m-ascund, dacă tună,
în vârtejul de ape să rămân nemişcat,
ca furtuna să plece, înainte să-mi spună
că se stinge iubirea, că am fost judecat
şi sortit rătăcirii mai presus de cuvinte,
învins fără luptă, fără dreptul de-a şti
că furtunile vin să ne-aducă aminte
că nu-i timp de iubire şi nici vreme să-mi fii.
Dorinţa mi-e scrisă c-o jumate de rună
pe tâmpla mea dreaptă, sub sărutul divin
ce ne urcă la stele-ntr-un ceas de furtună
să dansăm împreună, când zăpezile vin.
Şi plouă cu fluturi în noaptea nebună
pe pleoapele-ţi arse, pe sânii rotunzi,
pe fruntea brăzdată cu raze din lună
şi riduri spălate de norii cei uzi.
Aş vrea între nori să m-ascund, sub o strună
din Cântarea Cântărilor şi să stau nemişcat,
doar o clipă să-ţi tai răsuflarea, furtună,
să te-alung dintre vânturi, înainte să cad!
sursa foto: pinterest.com
O furtună senină aicea la tine,
o furtună pe aripi muiate în dor,
se spulberă suflete în tăcute ruine
şi-apoi se adună într-un singur izvor.
O furtună senină, iscată de-un dor,
mi se-nvârte în suflet, aducându-mi aminte
că se lasă amurgul, și-s pe drum călător,
împletind curcubeie înmuiate-n cuvinte…