De ce-ţi sunt lacrimile reci,
când noaptea trece pe poteci
şi-şi lasă doru-n poarta ta,
iubita mea?
De ce sunt singur pe cărare,
tâlhar de zări la drumul mare,
haiducul fără şapte cai,
întors din rai?
De ce m-ai rătăcit prin crâng,
secunde triste adunând
să împleteşti cu ele seri,
din alte veri?
De ce cad fluturi sidefii
în calea mea, până la zi,
iar stelele nevinovate
mor secerate?
De ce mă mai aştepţi cândva,
doar tu şi cu dorinţa ta,
îmbrăţişate în apus,
când zile nu-s
să te iubesc de două ori,
pe patul încropit din flori,
născându-mă din poala ta,
femeia mea?
De ce-mi mai prinzi în plete sori,
când m-ai pierdut de-atâtea ori
printre copacii ce nu-i vezi
de frunze verzi?
De ce mă mai aştepţi acum
când timpul s-a pierdut pe drum
şi m-am întors în rai şi eu,
la Dumnezeu?
sursa foto: etsy.com
