Când sufletul ţi-atârnă greu,
iar umbrele se-ntrepătrund,
secundele de timp se-ascund,
iubita mea cu ochii bleu.
Şi când departe e aproape,
nisipul dintre noi se trece
în râuri peste chipu-ţi rece,
iubita mea de peste ape.
Tu să m-aştepţi în raza lunii,
s-arunci cu visele în stele,
să-ţi crească rădăcini în piele
şi să te-mbrăţişezi cu ulmii,
iar când lumina se va scurge
printre copacii-ntunecaţi,
să mă aştepţi cu ochi plecaţi,
iubita mea, lângă răscruce.
Când amănuntele divine
vor pune cerul la-ndoială,
secundele, fără sfială,
iubita mea, din drum ne-or ţine.
Şi când aproape e departe,
nisipul se va scurge-n clipe,
lăsându-ne fără de stirpe,
iubita mea din altă moarte.
Eu am să te aştept dincolo,
la ceasul dintre două stele,
să aruncăm cu vise-n ele,
să ne-nrădăcinăm acolo,
iar când în negura albastră,
din două umbre fi-vom una,
să râzi iubito, ca nebuna,
să zbori cu aripi de măiastră.
sursa foto: pinterest.com
