E noaptea de april întunecată,
sub amintiri m-ascund de mine
şi-mi plouă lacrima desperecheată
şi mi-e de noi, şi mi-e de tine.
Eu încă mai aştept înaripată
cu zâmbete de rouă blândă,
să-mi ningă dimineaţa întrupată
într-o promisiune sfântă.
Şi te aştept sub luna plină
să mă dezmierzi, să mă alinţi,
să îmi aduci din nou lumină,
să-mi fii un demon între sfinţi…
E noaptea de april înmiresmată,
sub amintiri m-am îngropat demult
şi-mi plouă tei pe umbra parfumată
şi stelele se-adună în descânt.
Eu tot mai caut clipe de tandreţe
în praful de pe aripile frânte,
să mă îmbrăţişeze cu blândeţe,
să îmi aşeze florile pe frunte.
Şi te aştept sub luna nouă
cu palmele înmugurind tăceri,
să împărţim o lacrimă în două,
să scuturăm copacii de temeri…
E noaptea de april printre ruine,
sub amintiri încerc să te găsesc,
dar ştiu că dimineaţa nu mai vine
şi mă îngrop în alb nepământesc.
Eu nu voi fi aici când semiluna
va secera iubirile din noi,
din două lacrimi va rămâne una
să-ţi spele de-ntuneric anii goi.
Iar când o altă noapte va veni,
cu alte doruri poposind în poartă,
iubirea, din pământ mă va trezi
şi te voi aştepta pe altă hartă…
sursa foto: pinterest.com
“şi mi-e de noi, şi mi-e de tine”
în noaptea de april plină de stele
în care mai ţin minte bine
cum ne dansau nebune iele
prin sânge-n triluri de privigjetoare
desperecheate sub argintul lunii
şi roua lăcrima sub tălpile uşoare
şi-o frământam şi noi tot ca nebunii.
“şi mi-e de noi, şi mi-e de tine”
în noaptea de april cu cerul negru
în care-ai dispărut ca o himeră
cu mersul apăsat, alegru
rostogolindu-mă în altă eră
în care-au amuţit privighetori
desperecheate de atâta umbră
şi-n roua curge pe obraz din nori
şi lasă urmă-adâncă lângă urmă.
şi mi-e de noi? şi mi-e de mine
în noaptea de april târzie
cu luna secerând un colţ de cer
în care te-am topit ca pe-o stafie
şi-am înţeles că mi-ai fost efemer,
un vis, o-nchipuire fără nume.
m-am învelit în trilul de privighetori
călătorind o viaţă şi o lume
din noaptea de april în zori. 🙂
Mi-e dor de primăvara mută,
de ochii ei ascunşi pe sub tulpini
când iarba, talpa-ţi mângâia tăcută,
iar poarta învierii avea spini.
…
Minunat ai continuat, Carmen, tainica noapte de april! Iti multumesc. 🙂