Pentru Adriana
E fata cu ochi mari de ciocolată,
ascunşi de o candoare franţuzească,
am întâlnit-o la un vers, pe stradă,
ţinând în braţe lumea într-o ceaşcă.
În ochii ei, fecioare galaxii
dansează sarabande-namorate,
minuni pe cerul nopţilor târzii,
poveşti cu tâlc, de stele aninate.
Şi-mi spune despre cei ades căzuţi
cum îi alină cu un ceai de bine,
reconstruindu din paşii lor pierduţi
o viaţă, ca nicicând să nu se-ncline.
Şi-mi cântă despre cei îngenuncheaţi
pe inimi, ca pe sfânta rugăciune,
strângând la piept îngeri însinguraţi
şi dăruind iubirii un alt nume.
E fata cu ochi mari de papadie
ce face versuri albe din zăpadă
si-mi ninge ca-n Divina Comedie
cărări spre raiul meu de altădată.
sursa foto: etsy.com
Nu ştii cât de mult mi-au plăcut aceste versuri şi, la fel ca tine, am vrut să-mi transform răspunsul meu către tine într-un articol. Am vrut să subliniez şi faptul că niciodată nu am găsit un om care să sintetizeze mai bine ceea ce scriu asa cum ai făcut-o tu şi pentru asta iţi voi fi recunoscătoare, in sensul cel mai simplu al cuvântului, căci mare bucurie mi-ai făcut. De obicei, oamenii îmi spun că sunt creatoare de poveşti sau mai simplificat, că povestesc frumos, de aici şi lipsa mea de elan şi, poate, şi nesiguranţele. Azi nu mai am niciuna sau nu mai vreau sa am. Darul tău e minunat şi il voi pastra cu drag. Mulţumesc, word, te imbratisez cu drag.
..şi nu se putea sa nu las şi semnul meu scris, după ce am răspuns personal la vreo 300 de mesaje pe fb, şi după două ture de musafiri:
De sunt eu fata aceasta dintre cuvinte vii,
Cu ochi de păpădie şi chiar de ciocolată,
Te rog aţine-i calea şi spune-i că o ştii
Dintr-o poveste veche sau dintr-o nouă şoaptă.
Va picura din ceaiul cu tei liniştitor,
Şi-n palmă îţi va pune un ban de turtă dulce,
Te va ruga să-i dai, în schimb, un deget de lichior
Cu gust de portocală şi aromă ce iţi curge
Din sufletul tău plin, ce întregeşte totul:
Şi gustul, şi mirosul, şi freamătul din nări,
Căci minunat nu este cel ce sfinţeşte locul,
Ci cel ce crede-n stele şi-n ale lor culori.
Pot eu să fiu oricum, nu are importanţă,
De cel ce mă citeşte mă ţine la distanţă
Şi-mi caută pricină, şi taie în cuvinte,
Şi pierde gust, aromă, şi nu mai tine minte
Nimic din ce e-al lui şi ce îl reprezintă!
Asa că eu mă-nclin, îmi prind ceaşca de toartă,
Te chem din nou la masă şi-n ale mele roluri,
Voi şti că-n ochii tăi vor face roată-roată,
Vor creşte şi-or părea o lume de simboluri.
Se-ntâmplă uneori, ca drumul să se-adune
răscruce-n palma mea şi timpul să îngheţe,
eu ştiu atunci, că pribegesc în astă lume,
în ochii tăi mă recunosc şi-ţi dau bineţe.
…
🙂