Tribut lui Eminescu
Dacă aş şti-ncotro mă-ndrept
şi pe ce astre voi ajunge,
poate-aş mai zăbovi să te aştept
când clipele se trec, nătânge.
Şi dacă ceasul obosit
pe pielea ta, încet s-ar scurge,
te-aş ţese umbră-n infinit
şi m-aş îndragosti până la sânge.
Iubito, şi dacă mi-ai fi
într-un sfârşit, o rugăciune,
la tine-n braţe-aş tot muri
la infinit, printr-o minune.
Şi dacă marea-nlăcrimată
s-ar frânge alb de pielea ta
te-aş construi înamorată,
un far aprins în calea mea.
Iubito, dacă m-ai vedea
cum te aştept între cuvinte
crezând c-acolo-i lumea ta,
nu mi-ai mai cere jurăminte.
Şi dacă stelele-ar cădea
săgeţi albastre-n Marea Moartă,
pe quarci de sare te-aş sălta
şi mi te-aş face-n cer, consoartă.
Dacă ar fi spre tine să mă poarte
fiece nouă viaţă şi-nc-o zi,
iubita mea din filele de carte,
spaţiul dintre cuvinte, eu ţi-aş fi.
sursa foto: graceyogaretreats.com
..spaţiu dintre cuvinte poate fi abisul,
dar şi aproapele mărunt,
poate fi însuşi Eminescu
sau doar o lacrimă în vânt;
şi cum dorinţele-s de humă,
şi tremură ascunse-n inimi,
la ”steaua care-a rasarit” mă-ndrumă,
ca ţi-s cuvântul de pe urmă
….şi freamăt dulce a unor patimi.
Mă bucur ca datorită ţie las şi eu un semn mic pentru un OM mare.
Adriana, suflet frumos, cuvintele tale mă completează şi mă încânta totodată. Îţi mulţumesc şi îţi trimit înapoi gândul meu bun, să fie punte între noi ca să ne regăsim mereu cu drag. 🙂
mie îmi pare mai degrabă un tribut adus … ei. să-ţi fie. 🙂
Mi-ar fi plăcut să-l întâlnesc pe Eminescu. Dar, la steaua care-a răsărit e-o cale atât de lungă… poate într-o altă viaţă… sau doar în spaţiul dintre cuvinte. 🙂
te înţeleg. în măsura în care şi eu aş fi vrut să-l cunosc pe nichita cândva. 🙂 şi cred că mai vreau asta.
Superbă melodie! 🙂