Doar tu îmi erai,
când eu credeam
că numai eu ţi-eram
şoaptă însetată,
aer fără vină,
mirare uitată.
Doar eu îţi eram,
când tu credeai
că numai tu mi-erai
pulbere de stele,
sus în cer lumină,
pe deget inele.
Şi îmi erai,
când eu credeam
că numai eu ţi-eram
parfum de tămâie,
crivăţ îngheţat,
alb de păpădie.
Şi îţi eram,
când tu credeai
că numai tu mi-erai
crivăţ îmbrăcat
în straie de gală,
cer întunecat.
Noi ne eram,
iar eu credeam
că doar tu eşti
aer fără vină,
pulbere de stele,
sus în cer lumină.
sursa foto: wikiart.org
Iar tu îmi esti mie
Zbor viu de păpădie,
Minunea care scrie
Pe a vântului aripă
Sclipiri de vis şi clipă.
Descopăr printre rânduri
un menestrel de gânduri,
un chip necunoscut,
ce parcă mi-e ştiut,
un suflet împletit
din firul aurit,
ce urcă în spirală
şi, necuprins de fală,
coboară pe-o aripă
spre păpădia mică,
rătăcită pe-un nor
de dor de zburător.
Îţi mulţumesc. 🙂
…dacă ai şti cat de frumoasă e slova ta, ai şti că acel ”mulţumesc” doar noi, cititorii, l-am putea folosi. Te îmbrăţişez din nou..
fetelor, am tras la sorti o zi de toamna:
Am tras la sorți o zi de toamnă …
ADRIANA,
… noi, cititorii şi versdăruitorii,
suflete împărţite de-nsinguratul eu
ce caută-n cuvinte
ce-ascunde Dumnezeu…