Octombrie-n fire de ploaie,
se scurge în inima mea
şi-mi stinge plăpânda văpaie,
uitându-şi netoamna în ea.
Şi norii se-adună în vie,
şi strugurii mustul îşi lasă,
octombrie e-n colivie
şi toamna mi-e dusă de-acasă.
Şi firul albastru de ploaie,
din sânge şi piatră de foc,
e fir luat din luna bălaie
să-mi ţeas-al iubirii soroc.
În noaptea uitată de timp,
în casa fără de uşă,
voi lua neiubirea la schimb
cu toamna pierdută-n cenuşă.
Şi-o doamna bătrână-şi va plânge
tristeţile la pian,
şi frunzele-n cântec vor strânge
tot dorul arghezian.
Octombrie, de se va-ntoarce,
alături de mine va sta,
în toamna cuprinsă de pace.
Acum, neiubirea-i a mea.
Dar nu-ţi fie teamă, iubito,
în griuri eterne şi reci
vom sta la pian lângă doamna
cântând neiubirea în veci…
sursa foto: flickr.com
