Iubito, lasă-mă să-ţi dau o veste:
oamenii sunt frumoşi
pentru că ştiu să-şi fie oameni.
Am aflat dintr-o poveste,
despre cum tu ai putea
să te aşezi, comod, pe canapea,
uitând de orice gând banal
şi orice dor rezidual,
pentru că oamenii pot fi aşa,
de ani lumină şi ceva.
Ei au o calitate uimitoare:
ştiu să găsească-n stele carul mare,
te pot ghici dintr-o privire,
într-un acelaşi timp în care
ai aţipi pe canapea cu mine,
şi te-ar servi, zâmbind, cu o cafea,
în loc de-o ceaşcă cu mirare,
recitând din memorie
versuri în rime de eliberare,
şi răspunzând pe loc, la orice intrebare.
Oamenii-s buni,
aşa citeam într-o revistă,
în amintiri despre-o artistă
care-a primit cel mai frumos cadou.
Să nu crezi c-o fi vreun inel,
vreun chimonou,
ori viitorul în vreun măreţ bistrou,
nu, oamenii nu cred în astfel de lucruri,
ei mai sunt oameni pentru că
nu inventează trucuri,
ci sunt dăruitori de suflete,
auzind muzica dincolo de tunete.
Aşa citeam, iubito-ntr-o scrisoare,
că oamenii încă mai sunt
cea mai frumoasă întâmplare.
sursa foto: paulcbrunson.com
..tu devii o frumoasa întâmplare. Ai apărut într-o zi, cu numele tau de blog ştiut şi neştiut, şi la fiecare revenire mă simt mică in fata cuvintelor tale. Reverentă.
Dragă Adriana, lucrurile sunt frumoase în simplitatea lor, iar eu cred că omul încă nu şi-a desluşit frumuseţea. Cuvintele tale sunt măgulitoare pentru mine, atât de mică în al meu început, şi îţi mulţumesc pentru apreciere.
Reverenţa e reciprocă. 🙂
Şi răsfrângându-se unii într-alţii întâmplarea realităţii de ei capătă o umitoare frumuseţe. Dar şi una iluzorie, câteodată.
Da, Camelia, şi mai cred că oamenii sunt unici prin frumuseţea lor, oglindindu-se unul în celălalt, căutându-se veşnic pentru a se desăvârşi în iubire.
Tare frumos mesaj… Imi face placere sa te vizitez! 🙂
Mulţumesc, Cita! Te aştept oricând la o cafea cu aromă de versuri, să-mi mai povesteşti despre Paris… 🙂