Noaptea aceasta

tumblr_inline_naisoztSNq1smp8jk

Noaptea această adună
stele rămase în urmă,
suflete-atinse de lună,
ce poartă pe creştet cunună
de inimi pietruite cu spaime,
şi vise păstrătoare de taine.

Şi-n noapte, mă strânge în braţe
un şarpe de stele vorace,
şi-mi prinde clipele-n sârmă
timpul rămas fără cârmă.

E noaptea pierdută de turmă,
ce viaţa stingheră mi-o curmă
şi mă ucide, nebuna,
şi zile-mi mai lasă doar una,
şi spini de iubire îmi cresc,
şi mă sufocă ceresc

cu sfânta cumicătură,
iubirea pierdută în ură,
şi mă întorc în nisip,
clepsidră golită de timp.

 

sursa foto: tumblr.com

 

Leave a Reply